Voleibaliştii de la Unirea Dej sunt la un singur pas de Cupa Balcanică

UnireaDejDinamoBucurestiCS Unirea Dej a câştigat primele două meciuri cu Dinamo Bucureşti (3-1 şi 3-0) şi este favorită pentru a juca în Cupa Balcanică.

Primul meci dintre Unirea şi Dinamo Bucureşti s-a disputat ieri la Dej. Gazdele au câştigat lejer primul set cu 25-13, iar în al doilea s-au impus la o diferenţă de 5 puncte. Dinamoviştii au revenit în runda cu numărul trei (25-19), însă experienţa uniriştilor şi-a spus cuvântul, aceştia câştigând partida cu scorul de 3-1, după ce în ultimul set s-a înregistrat 25-21.

În această după-amiază tot la Dej s-a jucat meciul cu numărul doi. La finalul primei runde tabela de marcaj a indicat 25-23. În actul secund s-a mers umăr la umăr, iar Şoloc cu doi aşi a relansat partida pentru scurt timp (22-22). Încurajaţi de un public numeros, voleibaliștii de pe Someș au câştigat in extremis cu 26-24. Cu moralul la pământ, dinamoviştii nu au mai avut forţă să revină, dejenii au avut în permanenţă avantaj pe tabelă, iar la final s-au impus cu 25-18, câştigând totodată partida cu 3-0.

Pentru că antrenorul Victor Lazăr nu s-a refăcut după accidentarea suferită, pe banca Unirii a stat tot secundul Tibor Szilagyi. „Meciul a fost așa cum ni l-am făcut noi. Dacă l-am luat în serios și ieri și astăzi, rezultatele s-au văzut. După părerea mea, <<vedeta>> echipei a fost echipa și vom aborda meciurile de la București cu maximă seriozitate. Sper să tranșăm din prima zi victoria și să ieșim pe locul 5”, a spus Szilagyi la sfârșitul meciului.

Unirea Dej mai are nevoie de o singură victorie pentru a obţine locul 5 în clasamentşi automat o participare în Cupa Balcanică. Următorul meci va avea loc la Bucureşti duminică, 14 aprilie. Dacă dejenii nu vor reuşi să se impună, meciul cu numărul 4 se va juca tot în capitală luni, 15 aprilie. În eventualitatea în care „câinii roşii” vor câştiga cele două partide de pe teren propriu, iar situaţia la victorii ar fi 2-2, atunci meciul decisiv se va disputa la Dej, sâmbătă 20 aprilie. ZIUA de CLUJ

Despre Răzvan Căucean
Jurnalist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: