Şi dejenii au ieşit în stradă pentru Sabina

protestDejCâţiva tineri din Dej s-au adunat astăzi în parcul mic al oraşului într-o acţiune de solidaritate cu eleva care de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni s-a dus la şcoală purtând o bentiţă tricoloră.

Ideea protestului de astăzi a fost lansată pe reţeaua de socializare Facebook, însă deşi şi-au anunţat prezenţa câteva sute de persoane, astăzi, în Piaţa Bobâlna şi-au făcut apariţia numai câţiva tineri cu steaguri ale României. Chipul lui Avram Iancu a putut fi observat pe una dintre pânze, în timp ce pe mesajul afişat de protestatari a stat scris: „Dejul, alături de Sabina”.

Cei prezenţi au scandat de câteva ori România şi numele Sabinei, însă manifestaţia a fost una paşnică şi nu a pus probleme autorităţilor. „Am vrut să fim alături de Sabina şi pentru că foarte multe acţiuni ale ungurilor supără. Dejul încearcă să facă ceva, chiar dacă suntem o mână de oameni tineri. Vrem să arătăm că Dejul nu e mort şi că aici există spirit naţionalist”, a declarat pentru ziuadecj.ro Florin Gheorghiu, unul dintre organizatorii protestului de la Dej.

Astfel de acţiuni au avut loc şi în Cluj Napoca, Alba Iulia, Braşov, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Galaţi, Piteşti şi chiar şi dincolo de Prut, în Chişinău.

Vă reamintim, Sabina Elena a mers pe 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la şcoală având o bentiţă tricoloră. După ce s-a pozat cu bentiţa tricoloră şi a încărcat imaginea pe Facebook, tânăra a primit ameninţări cu moartea. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

ZIUA de CLUJ

Despre Răzvan Căucean
Jurnalist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: