NEWS ALERT. Pieton lovit grav de un camion. S-a solicitat un elicopter SMURD FOTO/VIDEO. UPDATE: Victima a decedat la UPU Cluj

accGalg2|VIDEO| Un accident de circulaţie a avut loc în jurul orei 11 în localitatea Gâlgău, la aproximativ 20 de kilometri de Dej.

Un bărbat, de aproximativ 55 de ani, care traversa neregulamentar strada a fost lovit de un camion cu numere de Cluj. La faţa locului s-au deplasat un SMURD din Ileanda, dar şi o ambulanţă de la Dej. Bărbatul lovit a fost resuscitat la locul accidentului, iar apoi a fost transportat la Spitalul Municipal din Dej.

Nu este exclus ca după acesta să vină un elicopter SMURD pentru a fi transportat la o clinică de specialitate.

Poliţia face în aceste momente măsurători pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

accGalg6„A fugit de-acolo încoace. A traversat, nu ştiu, l-a luat în plin. Şoferul camionului a încercat să îl evite cât a putut, dar n-a mai avut ce să facă”, a povestit un bărbat care a văzut întreaga întâmplare.

„La locul accidentului am găsit o victimă inconştientă, cu un traumatism cranio-cerebral sever, cu un politraumatism sever, cu fracturi multiple ale membrelor superioare şi inferioare. Victima era în stare de şoc”, a declarat medicul Mariana Baciu din cadrul Ambulanţei Dej.

UPDATE: În cele din urmă pacientul a fost transportat la UPU Cluj cu un echipaj SMURD.

UPDATE: În ciuda eforturilor medicilor de la UPU Cluj, victima în vârstă de 57 de ani a decedat. Purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Tincuţa Domuţa a confirmat că bărbatul a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Click AICI pentru mai multe IMAGINI FOTO/VIDEO!

Despre Răzvan Căucean
Jurnalist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: