NEWS ALERT. Doi dejeni au fost găsiţi morţi în casă, intoxicaţi cu monoxid de carbon FOTO/VIDEO

intoxicatiTibles7Doi bătrâni din Dej au fost găsiţi în această după-masă decedaţi în propria locuinţă. Aceştia au murit intoxicaţi.

Cei doi bătrânei, care locuiau pe strada Ţibleşului din Dej erau mama şi fiu; ea avea 73 de ani, iar el 53. Se pare că în cursul serii de ieri, au aprins focul într-o sobă pe gaz, iar aceasta a rămas pornită peste noapte. Astăzi, cei doi au fost găsiţi de un membru al familiei, fără suflare, întinşi pe pat. „Nu i-am văzut de vreo 3 zile. Atunci mi-a urat un an nou fericit. A venit fratele său şi a intrat prin gard, a pus o scară şi aşa s-a uitat în casă să vadă ce s-a întâmplat cu ei şi a anunţat poliţia. Mi-a fost foarte bun vecin”, a spus o femeie care locuieşte în apropiere.

Ambulanţa Dej a fost solicitată la faţa locului, însă medicii nu au putut decât să constate decesul. „Am fost solicitaţi pentru a stabili dacă victimele găsite sunt conştiente sau nu, decedate. La locul faptei am găsit două persoane, una de sex feminim şi una masculin, inconştiente, fără semne vitale, cu rigiditate cadaverică, dovadă că decesul lor s-a produs în urmă cu cel puţin 12 ore”, a explicat medicul Mariana Baciu din cadrul Ambulanţei Dej. Trupurile celor doi au fost transportate la morga din cadrul Spitalului Municipal Dej.

intoxicatiTibles8Criminaliştii dejeni au efectuat cercetări la faţa locului încercând să stabilească cu exactitate cauzele şi modul în care s-a produs incidentul. De asemenea, un echipaj de la firma distribuitoare de gaz a ajuns la locuinţa de pe strada Ţibleşului pentru a efectua verificări.

„În cursul după-amiezei de astăzi am fost sesizaţi despre faptul că într-un imobil de pe strada Ţibleşului din Dej au fost găsite două persoane decedate. Ne-am deplasat la faţa locului şi am constatat că cele sesizate se confirmă. Se pare că, din primele verificări, cauza morţii a fost o sobă care a rămas în funcţiune peste noapte. Mâine, după efectuarea necropsiei vom şti mai multe despre cauza morţii celor două persoane”, a declarat comisar şef Ovidiu Cîţcoan, şeful Biroului Investigaţii Criminale Dej.

Click aici pentru imagini FOTO/VIDEO de la faţa locului!

Despre Răzvan Căucean
Jurnalist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: