Dej: Copilă intoxicată, transportată de urgenţă la Cluj

SpitalulMunicipalDej

Arhivă

Fetiţa de 11 ani intoxicată în urma cu mai multe zile a fost transportată în această seară la Cluj Napoca pentru că starea ei de sănătate a recidivat.

Pe 29 decembrie, copila de numai 11 ani a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal din Dej după ce s-a intoxicat – spun apropiați ai familiei – cu gaz. Aflată la tatăl ei vitreg în localitatea clujeană Nima, fetiţa a fost găsită în baie, întinsă pe jos. Aceasta încercase să facă duş, folosind un aparat pentru încălzit apa conectat la o butelie, când, cel mai probabil, gazul a scăpat în încăpere şi a lăsat-o inconştientă. Tânăra a ajuns la camera de urgențe a spitalului din Dej, de unde a fost trimisă în stare gravă la o clinică specializată din Cluj Napoca.

După câteva zile, micuța a ajuns acasă, însă astăzi, în timp ce era afară i s-a făcut din nou rău. „Pacienta a prezentat un episod convulsiv, precedat de hemiplegie dreaptă”, au precizat surse medicale pentru ziuadecj.ro.

Tânăra a fost transportată cu mijloace proprii la spitalul din Dej, însă a fost trimisă către UPU Infantil, unde a rămas internată pentru investigații suplimentare.

Click aici pentru a citi articolul din ZIUA de CLUJ!

Despre Răzvan Căucean
Jurnalist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: