NEWS ALERT. Accident cu 9 răniţi în Căşeiu FOTO/VIDEO

acc9vict1|VIDEO| Un grav accident de circulaţie a avut loc în această seară, pe DN1C, la intrarea în localitatea clujeană Căşeiu. Nouă persoane au ajuns la spital.

O persoană aflată în stare de ebrietate a ţâşnit pe şosea, în dreptul localităţii Căşeiu, în calea unui microbuz care circula dinspre Dej înspre Baia Mare. Pentru a evita o tragedie, şoferul microbuzului a tras puternic de volan dreapta, iar autovehiculul a ajuns în şanţul de pe marginea drumului.

Toţi cei 9 pasageri din microbuz, între care 3 copii minori, au fost răniţi în urma impactului. La faţa locului au ajuns pompierii, mai multe ambulanţe din Dej şi Gherla, dar şi un echipaj SMURD.

acc9vict3„Ne-am deplasat la faţa locului cu autospeciala de descarcerare şi echipajul SMURD. La locul solicitării au găsit un autoturism Volkswagen Transporter, care era răsturnat într-un şanţ. În urma impactului au rezultat 9 victime, şase adulţi şi trei minori, care au fost transportate la Spitalul Municipal din Dej. Nu a fost necesară intervenţia echipei de descarcerare”, a declarat plutonier adjutant Radu Meseşan, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dej.

Conform medicilor, viaţa răniţilor nu a fost pusă în pericol. Cu toate acestea, ei vor fi supuşi unor investigaţii suplimentare. „Au fost aduse de ambulanţe la spitalul din Dej nouă victime. Toate sunt stabile hemodinamic, conştiente, cu plăgi, contuzii sau traumatisme minore. Sunt în curs de evaluare şi vor fi menţinute în observaţie 24 de ore”, a precizat şi medicul Roxana Chiorescu, internist la Spitalului Municipal Dej.

Bărbatul care se crede că este vinovat de producerea accidentului a fost reţinut de poliţişti pentru declaraţii. „Eu am venit dinspre Dej, nu? Şi eu m-am tras într-oparte. Mergeam pe marginea drumului”, s-a chinuit să explice bărbatul aflat vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Vezi AICI mai multe IMAGINI FOTO/VIDEO!

Despre Răzvan Căucean
Jurnalist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: