Locomotiva cu care s-a plimbat Băsescu a ajuns la muzeul din Dej FOTO/VIDEO

muzeulocomotive5Locomotivele expuse la Muzeul din Dej-Triaj au fost împodobite pentru sărbători, iar turiştii au ocazia să admire şi cea mai puternică locomotivă cu abur fabricată în România.

Câteva sute de mii de euro – atât valorează cele 16 locomotive şi cele două vagoane care sunt expuse în muzeul de locomotive din Dej-Triaj. Toate au fost recondiţionate de-a lungul anilor, iar acum, în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost împodobite special pentru vizitatori. „Conform tradiţiei pe care am început-o anul trecut, şi anul acesta am încercat să ne prezentăm cu o haină nouă pentru aceste locomotive pe care le avem expuse aici. A fost destul de greu pentru că temperaturile au fost destul de scăzute, iar locomotivele încep să se înmulţească”, a declarat Florin Nan, custodele muzeului.

Nan speră ca vizitatorii să vină în număr cât mai mare la muzeu, pentru că au ce vedea: „În premieră, avem chiar şi un om de zăpadă care a sosit pe cea mai puternică locomotivă cu abur fabricată în România, pe celebra <<Mariana>>, de 2600 cai putere”.

Turiştii trebuie să ştie că muzeul este amenajat în aer liber şi este iluminat şi pe timp de noapte. Mai mult decât atât, intrarea este liberă, deşi în alte ţări preţul unui bilet pentru vizitarea unui astfel de muzeu este destul de piperat. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre vizitatori sunt străini. În urmă cu câteva săptămâni, câţiva pasionaţi de locomotive vechi cu abur au ales să vină tocmai din Ungaria pentru a vedea exponatele de anvergură din Dej.

Vizitatorii sosesc din toate colţurile ţării, mai puţin din Dej. Pe un forum destinat pasionaţilor de trenuri din România, „tudor_vl”, un tânăr din judeţul Vrancea a povestit că, împreună cu un prieten, a venit pentru a vedea mini-muzeul de locomotive. „Amândoi ştiam de locomotivele expuse acolo, dar niciunul dintre noi nu a avut ocazia să ajungă, deci pentru amândoi a fost o premieră”. Un alt împătimit a făcut peste 500 de kilometri, din Bucureşti până la Dej, special pentru a vedea colecţia de „trăsuri cu abur”. Fie că au aflat de pe internet, din ziare sau de la televizor, pasionaţii de trenuri şi-au fixat pe harta obiectivelor de vizitat şi micuţul muzeu de la Dej.

Majoritatea exponatelor pot fi văzute de sus, de pe o pasarelă ce traversează depoul Dej-Triaj. „Anul trecut am fost pentru prima dată la acest muzeu”, spune un dejean, care a venit  însoţit de fiul său. „E ceva deosebit pentru acest oraş. Ştiu că sunt locomotive aduse din toate colţurile ţării. Îmi place să urc sus pe pasarelă, să le văd pe toate. Mă linişteşte”. „Eu văd aşa ceva doar în desene”, a adăugat şi micuţul. Indiferent de vârstă, turiştii vizitează muzeul chiar şi numai pentru a face o plimbare romantică printre bătrânele locomotive.

Muzeul de locomotive din Dej-Triaj se „laudă” cu câteva exponate celebre. Două dintre acestea sunt locomotiva Skoda, fabricată în 1945 (folosită de armata germană) şi o locomotivă Diesel electrică unicată, care în anul 1938 a fost cea mai puternică din Europa (4400 cai putere). „Vedeta” depoului din Dej-Triaj este cu siguranţă locomotiva apărută în filmul „Trenul vieţii”, realizat de către regizorul Radu Mihăileanu. Cu aceasta a călătorit şi preşedintele Traian Băsescu, pe vremea când era ministru al Transporturilor.

Despre Răzvan Căucean
Jurnalist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: