Patinoar cu scandal la Dej. Primarul l-a construit, consilierii locali au spus „NU” amplasamentului VIDEO

CLDejChiar dacă patinoarul din centrul oraşului Dej este aproape finalizat, consilierii locali au spus astăzi “nu” proiectului de hotărâre privind utilizarea temporară a domeniului public pentru amplasarea acestuia.

În urmă cu o lună de zile, primarul municipiului Dej, Morar Costan declara că în preajma sărbătorilor de iarnă, dejenii vor avea parte de un patinoar artificial. A apărut în faţa consilierilor locali, le-a explicat ce îşi doreşte şi a primit acordul acestora. „În urmă cu o lună de zile am făcut un proiect de hotărâre, am alocat suma respectivă, au fost de acord cu suma respectivă şi de aici trebuia transpus în practică acest obiectiv”, a explicat Morar, cel care a şi obţinut certificatul de urbanism, autorizaţia de construcţie şi avizul din partea poliţiei.

Piaţa Bobâlna a fost aleasă ca şi locaţie pentru patinoar. Toate bune şi frumoase, numai că şoferii din Dej au rămas cu buza umflată: centrul oraşului a fost închis, iar conducătorii auto au fost şi sunt nevoiţi să ocolească prin alte zone.

Cei mai nemulţumiţi s-au declarat taximetriştii, care au o „bază” de plecare chiar în imediata apropiere. „Este inadmisibil să închida această zonă şi să ne blocheze. Nu numai pe noi, pe toţi soferii. Nu ştiu cum a gândit, nu ştiu defapt dacă a gândit, dar nu e normal. Trebuia să aleagă o altă locaţie”, a declarat unul dintre taximetrişti. „Am primit reclamaţii de la taximetrişti, dar trebuie să înţeleagă pentru că o fac pentru tineri, o fac pentru dejeni”, spunea Morar în urmă cu mai multe zile.

Aproximativ 600 de mp şi o capacitate de 200 de persoane – atât are patinoarul, care se află deja în centrul oraşului Dej şi care e aproape finalizat. Conform unor surse din primărie, 18.000 de euro este preţul care va trebui achitat de primăria Dej firmei de la care a fost închiriat patinoarul artificial.

Mare „surpriză” a avut primarul în această după-masă, când, în cadrul şedinţei ordinare a lunii decembrie, aleşii locali au spus „nu” proiectului de hotărâre privind utilizarea temporară a domeniului public în perioada 15 decembrie 2012-15 martie 2013 pentru amplasarea patinoarului artificial.

Unul dintre cei opt consilieri care au votat împotriva acestui proiect a fost Dan Bonta. „Era necesar un raport venituri-cheltuieli pentru a vedea dacă se rentează”, a explicat acesta. Amplasamentul patinoarului a fost un alt subiect extrem de dezbătut, majoritatea consilierilor fiind de acord cu acest fapt. O problemă s-a ridicat şi în ceea ce priveşte perioada petrecută pe gheaţă. „Cât vor sta pe gheaţă? O oră, două, o zi, o săptămână? Nu ştie nimeni”, a specificat un alt ales local. Printre discuţiile tensionate s-au regăsit şi preţul la bilete sau ora închiderii terenului acoperit cu gheaţă.

Ce i-a deranjat de fapt pe consilieri? Faptul că nu au fost consultaţi în ceea ce priveşte amplasamentul suprafeţei cu gheaţă. Cel puţin asta susţin unele voci din consiliu. „Aprobam proiectul fără probleme, dar să facă aşa de capul lui… Nu ne-a întrebat nimic, a făcut de capul lui”, a spus sub protecţia anonimatului unul dintre consilieri.

Costan Morar, primarul oraşului Dej a reacţionat violent la adresa celor care s-au opus acestui proiect de hotărâre. „Decizia primarului rămâne decizia primarului. Mă voi duce până la capăt cu acest patinoar. Regret că anumiţi consilieri nu au făcut un pas în interesul public şi joacă deja prea repede împotriva primarului. O să dea ei explicaţii. În momentul când un ales local se opune la ceva, nu va veni niciodată să spună clar motivul de ce. Nu se poate aşa ceva, e jenant ce s-a făcut astăzi”, a reacţionat Costan.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu patinoarul de la Dej. Teoretic, a doua zi de Crăciun acesta ar urma să fie inaugurat.

Vezi întreaga declaraţie a primarului pe ZIUA de CLUJ!

Despre Răzvan Căucean
Jurnalist

One Response to Patinoar cu scandal la Dej. Primarul l-a construit, consilierii locali au spus „NU” amplasamentului VIDEO

  1. anca spune:

    Un foarte mare rahat cu patinuaru’ lui Morar. Sa fim realisti… Cu 18.000 de euro rezolva mai multe probleme in Deju’ asta: drumu de la piata de pe Dealul Florilor pana la Standard ii varza, caini vagabonzi..nici nu mai zic. Ce sa zic…frumos domn primar ;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: