La Cluj s-a lansat un portal naţional de ştiri generaliste

Portalul PROVINCIANEWS.RO este cel mai nou produs media lansat de trustul PRESA 10, care mai deţine staţiile locale Realitatea TV, postul de radio Realitatea FM Cluj, cotidianul ZIUA de CLUJ şi site-ul de ştiri generaliste ziuadecj.ro.

PROVINCIANEWS.RO a fost lansat în versiune beta în vara acestui an, iar de la 1 noiembrie 2012 se lansează oficial pe piaţa on-line. Portalul se adresează pasionaţilor de ştiri din întreaga ţară, dar dă o atenţie specială evenimentelor din Ardeal şi Banat.

PROVINCIANEWS.RO are o pagină principală, dedicată celor mai importante evenimente naţionale, dar şi pagini dedicate cititorilor din judeţele unde există staţii locale Realitatea TV, respectiv Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Mureş, Sibiu şi Timiş. Numărul judeţelor pe care le va acoperi portalul va creşte odată cu dezvoltarea reţelei de staţii locale Realitatea TV. Sloganul portalului este: „Ştirea noastră te găseşte, oriunde te afli”.

Continuăm să lansăm proiecte şi să extindem trustul, care a plecat de la cotidianul ZIUA de CLUJ şi a ajuns acum să deţină cinci produse. Îi urez succes portalului PROVINCIANEWS.RO, nu pot decât să sper că acesta se va impune într-un timp foarte scurt pe piaţa site-urilor de ştiri generaliste din România. Avem o echipă tânără şi entuziastă, în care am foarte multă încredere”, a declarat directorul general al trustului PRESA 10, Rareş Bogdan.

Din această toamnă, departamentul on-line al trustului, care cuprinde portalul PROVINCIANEWS.RO şi site-ul de ştiri generaliste ziuadecj.ro, este coordonat de Ionel Lespuc. O echipă consistentă de jurnalişti este dedicată exclusiv proiectelor de pe Internet. Redactorul-şef PROVINCIANEWS.RO este, de la 1 noiembrie 2012, Tudor Ştirbu, un jurnalist cu state vechi de servicii în mass-media, ultima dată editor la Adevărul, ediţia de Transilvania, iar redactorul-şef al site-ului ziuadecj.ro este Anca Mureşan, o ziaristă tânără şi deosebit de talentată.

Avem două produse, unul consacrat, ziuadecj.ro, citit lunar de aproape 200.000 de persoane, şi unul nou, dar promiţător, PROVINCIANEWS.RO, pe care dorim să îl facem reprezentativ pentru acest trust, într-un timp cât mai scurt. ziuadecj.ro îşi va păstra conţinutul quality; va folosi în continuare conţinutul preluat de la cotidianul ZIUA de CLUJ, dar va avea abordări proprii, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor cititorilor de presă on-line. PROVINCIANEWS.RO va avea mult conţinut video, va oferi în timp real ştiri relevante, inclusiv utilitare, de life-style sau idei de petrecere a timpului liber. Aş spune că ştirea noastră vă va găsi, oriunde vă aflaţi”, a spus Ionel Lespuc.

Primul proiect care vrea să atragă atenţia asupra noului portal PROVINCIANEWS.RO este chestionatul ALEGERI VIRTUALE. De la 1 noiembrie, cititorii pot să-şi voteze candidaţii preferaţi din colegiul sau judeţul lor.

Despre Răzvan Căucean
Jurnalist

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: