Arhivă pentru tagul ‘raniti’

Accident la Dej: l-a lovit de două ori în mai puţin de un minut

Un accident de circulaţie a avut loc astăzi, în jurul orei 16, în localitatea Dej. Două persoane au ajuns la spital.

O şoferiţă, care circula dinspre Cluj Napoca înspre Dej, a intrat cu autoturismul său într-un BMW, care era oprit pentru a se asigura la trecerea cu calea ferată. Conform şoferului din autoturismul BMW, după prima “buşitură”, aceeaşi şoferiţă l-a lovit din nou. Bărbatul a oprit pentru a vedea cât de avariată i-a fost maşina, când aceeaşi femeie, din Baia Mare, a intrat direct în spatele autoturismului său.

Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD. Două persoane au fost preluate de echipajul SMURD şi de serviciul de Ambulanţă şi transportate la Spitalul Municipal din Dej pentru a primi îngrijiri medicale.

Urmează ca poliţiştii dejeni să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Click aici pentru a citi articolul din Ziua de Cluj!

Motociclist, accidentat mortal aproape de Dej

Un accident mortal de circulaţie a avut loc pe drumul naţional 1C Dej-Baia Mare. Un motociclist a decedat.

Un autoturism care circula dinspre Baia Mare spre Dej nu a mai putut evita o motocicletă, care circla pe contrasens. În urma impactului, motociclistul, cetăţean slovac, a murit.

Un alt motociclist, ce conducea în spatele victimei, a scăpat de coliziune.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, ambulanţa şi criminaliştii.

Oamenii legii au făcut cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul. Traficul în zonă a fost blocat circa trei ore.

Click aici pentru a citi articolul din Ziua de Cluj!

Accident rutier la Gherla. O maşină a intrat într-un cap de pod

Un accident de circulaţie a avut loc în Gherla, în jurul orei 12.30. Două persoane au ajuns la spital.

Şoferul unui autoturism Volkswagen Passat, care ieşea de pe o stradă laterală, nu a acordat prioritate unei maşini Volkswagen Bora, care circula regulamentar pe direcţia Cluj Napoca-Dej.

În urma evitării coliziunii, autoturismul din urmă a lovit un cap de pod, ajungând într-un şanţ. La faţa locului s-au deplasat pompierii dejeni, un echipaj SMURD, dar şi poliţia din Gherla. Pentru a preveni un eventual incendiu, pompierii au acţionat cu stingătoare deoarece, din maşina avariată ieşea un fum gros.

Două persoane au fost transportate la Spitalul din Gherla pentru investigaţii amănunţite.

Click aici pentru a citi articolul din Ziua de Cluj!

Un mopedist, accidentat pe şoseaua de centură a Gherlei

Un accident uşor de circulaţie a avut loc astăzi, în jurul orei 14:30, pe centura ocolitoare a Gherlei.

Conducătorul unui moped a încercat să traverseze varianta ocolitoare, când a fost izbit de şoferul unui autoturism marca Ford, care circula regulamentar dinspre Cluj Napoca înspre Dej.

În urma impactului, conducătorul neatent al mopedului a suferit răni uşoare. Bărbatului i-au fost acordate îngrijiri medicale, însă nu a fost necesară internarea acestuia.

Click aici pentru a citi articolul din Ziua de Cluj!

Gherla: I-a explodat anvelopa și a intrat într-un gard

Un accident ușor de circulație a avut loc în această după-amiază pe DN1C, la ieșirea din Gherla. Nu s-au înregistrat răniți.

Șoferul unui autoturism Ford, care se îndrepta dinspre Cluj Napoca înspre Dej a pierdut controlul volanului și a ajuns într-un gard de fier-beton, după ce una dintre anvelope a explodat. Autoturismul a părăsit carosabilul și s-a izbit în plin de gard, iar în urma impactului mașina a fost proiectată pe contrasens. Din fericire nici un alt autoturism nu circula pe acel sens de mers.

“A explodat o roată. Am intrat în gard, am ajuns pe contrasens, însă sunt bine. Și șoferul e ok, acum s-a dus la secția de poliție. Nu avea viteză”, a spus femeia, care se afla pe scaunul din dreapta.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gherla. Accidentul nu s-a soldat cu victime, ci numai cu pagube materiale.

Click aici pentru a citi articolul din Ziua de Cluj!

Maşină răsturnată în şanţ, în localitatea Coplean

Un accident de circulaţie a avut loc în această după-amiază pe DN1C, în localitatea Coplean. Trei persoane au fost rănite.

Şoferul unui autoturism, care se îndrepta dinspre Câţcău înspre Dej nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi s-a răsturnat într-un şanţ. În autoturismul condus de acesta se aflau încă două persoane, care au fost transportate la Spitalul Municipal din Dej pentru a primi îngrijiri medicale.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD, o ambulanţă, dar şi echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Dej.

“În localitatea Coplean, O. Radu, în vârstă de 55 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă la stânga a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat într-un şanţ. În autoturism se aflau trei pasageri, aceştia fiind transportaţi la Spitalul Municipal din Dej pentru a primi îngrijiri medicale”, a declarat pentru ziuadecj.ro Anca Sidonia Purdea, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.

Click aici pentru a citi articolul din Ziua de Cluj!

Femeia călcată de tren este mama unui fost şef al Administraţiei Prezidenţiale (surse)

Wikipedia

Surse neoficiale au declarat că Maria Marian, femeia călcată de tren în această dimineaţă, este mama fostului şef al Administraţiei Prezidenţiale a României, Dorin Marius Marian.

Dorin Marius Marian, originar din Gherla, este un politician român, în vârstă de 50 de ani, care a fost consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în perioada 1996-2000, iar în anul 2000 a devenit şeful Administraţiei Prezidenţiale a României.

În această dimineaţă, Maria Marian se îndrepta spre casă, când a fost lovită de un tren privat în apropierea gării din Gherla. Femeia a supravieţuit accidentului, însă trenul i-a retezat picioarele.

Click aici pentru a citi povestea femeii de 75 de ani, lovită de tren!

Accident usor pe Luceafarului

Un accident usor de circulatie a avut loc astazi pe strada Luceafarului din Dej. Evenimentul rutier, care a avut loc in jurul orei 16:15, s-a produs pe fondul neacordarii de prioritate.

Nu s-au inregistrat raniti.

Foto: Marius V.

Dubă răsturnată în şanţ, la Câţcău

Un accident de circulaţie a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 15:30, în localitatea clujeană Câţcău.

Şoferul unui autoturism VW Golf, care circula dinspre Baia Mare înspre Dej, a semnalizat virarea la stânga, pentru a intra pe o stradă lăturalnică. În spatele său se afla o dubă, care a intrat în depăşire într-o zonă interzisă, s-a izbit de partea din faţă a Golfului, răsturnându-se în cele din urmă într-un şanţ.

Conducătoarea autoturismului VW Golf a fost transportată la Spitalul Municipal din Dej pentru a primi îngrijiri medicale. A fost nevoie de intervenţia unei macarale pentru a scoate duba din şanţ.

În urma accidentului, care s-a soldat cu pagube materiale destul de serioase, circulaţia s-a desfăşurat pe un singur sens de mers timp de 30 de minute.

Click aici pentru a citi articolul din Ziua de Cluj!

UPDATE: Doua explozii cu 17 raniti intr-un club din Sighet! (FOTO)

Explozie într-un club din Sighetu Marmaţiei. Mai multe echipaje de pompieri şi SMURD din Sighetul Marmaţiei au intervenit la faţa locului. Din primele informaţii se pare că numărul raniţilor este destul de mare.

UPDATE 3: Toţi cei 17 răniţi au fost transportaţi iniţial la spitalul din Baia Mare, cu arsuri. Şase dintre ei au fost ulterior aduşi la Bucureşti, cu o aeronavă militară. În jurul orei 16:10, alţi nouă răniţi au ajuns în Bucureşti, cu aceeaşi aeronavă a Ministerului Apărării.

UPDATE 2: O a doua explozie s-a produs la ora 09.50 în acelaşi local din Sighetu Marmaţiei. Din păcate aceasta a facut încă 10 victime. 9 dintre ei au suferit răni grave şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Constantin Opriş din Baia Mare.

UPDATE 1:  În total sunt 7 victime, şase fete şi un baiat. Cele şase fete cu vârste cuprinse între 19 şi 23 de ani au arsuri de gradul I, II şi III pe 30-35% din suprafaţa corpului.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a dispus astăzi, 19 februarie a.c., ca inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestor de poliţie Liviu Popa, împreună cu o echipă de specialişti în cercetarea la faţa locului şi protecţia muncii din cadrul I.G.P.R., să se deplaseze în judeţul Maramureş pentru a analiza situaţia şi de a acorda sprijin de specialitate procurorilor, ca urmare a deflagraţiilor produse în această dimineaţă, în Sighetu Marmaţiei.

Comunicat oficial ISU MM

În această dimineaţă, în jurul orei  00.56, într-un local din Sighetu Marmaţiei s-a produs o explozie neurmată de incendiu. 7 tinere cu vârste între 19 şi 23 au fost rănite, victimele suferind arsuri de gradele 1, 2 şi 3 în zona feţei şi a membrelor superioare. Pompierii şi paramedicii SMURD de la detaşamentului Sighet, precum şi personalul serviciului de ambulanţă al municipiului au preluat victimele şi le-au transportat la Spitalul municipal din Sighetu Marmaţiei. 6 dintre ele, care au suferit arsuri mai grave, au fost aduse la Spitalul Judeţean Constantin Opriş din Baia Mare, iar apoi au fost preluate de un avion militar şi transportate la Bucureşti. Operaţiunea s-a desfăşurat sub supravegherea personală a dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. La faţa locului s-a deplasat o echipă mixtă formată din specialişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Maramureş, ai furnizorului de gaz şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Localul nu era conectat la reţeaua de gaz a municipiului Sighetu Marmaţiei.

O a doua explozie s-a produs la ora 09.50 în acelaşi local din Sighetu Marmaţiei. Din păcate aceasta a facut încă 10 victime. Printre răniţi se numără şi locţiitor comandant Detaşament Sighetu Marmaţiei, cpt. Marina Fiţ Dacian şi plt. adj. Ardelean Cristian, şef gardă intervenţie în cadrul aceluiaşi detaşament. Au mai fost răniţi 3 poliţişti şi 5 civili. 9 dintre ei au suferit răni grave şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Constantin Opriş din Baia Mare, urmând a fi preluaţi şi tranferaţi la Bucureşti. Perimetrul unde a avut loc deflagraţia a fost izolat, iar cercetările privind cauza producerii exploziei vor fi preluate de un procuror.