Arhivă pentru tagul ‘pompieri’
Cisternă cu motorină răsturnată la Câţcău. Şoferul a murit
Al treilea accident rutier în decurs de trei ore s-a petrecut tot în apropierea oraşului Dej.
Un accident de circulaţie s-a petrecut în urmă cu puţin timp în localitatea clujeană Câţcău. O cisternă s-a răsturnat pe marginea drumului. Şoferul a decedat.
“Serviciul de Ambulanţă Dej a fost solicitat să intervină la un eveniment rutier pe raza localităţii Câţcău. Victima, conducătorul auto al cisternei a decedat şi este încarcerată”, a declarat doctor Mariana Baciu.
UPDATE: Circulaţia este blocată pe ambele sensuri de mers. La faţa locului se află o armată de medici, pompieri şi poliţişti. Surse neoficiale au declarat pentru ziuadecj.ro că în cisternă s-ar afla 25 tone de combustibil.
UPDATE: “Nu se ştiu încă cauzele producerii accidentului. Circulaţia în zonă este blocată. Ştiu că victima este încarcerată”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Sidonia Purdea. Oamenii legii nu au putut da mai multe informaţii despre accident sau despre ce transporta cisterna.
UPDATE: Circulaţia se face în acest moment alternativ, pe un singur sens de mers. Victima este în continuare blocată în cabina maşinii.
UPDATE: ”Accidentul s-a produs în jurul ore 13.45. Într-o curbă la stânga, autovehiculul s-a răsturant. Cisterna transporta 25 tone de motorină. Combustibilul s-a scurs aproape în totalitate în şanţul de pe marginea drumului. Din câte ştim, nu există pericol de explozie. Conducătorul auto, Aurel B., a fost găsit decedat în maşină. Cisterna este înmatriculată în Constanţa”, a precizat Anca Sidonia Purdea, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
UPDATE: Spre locul accidentului se îndreaptă o macara de 60 de tone, pentru a ridica cisterna.
Şeful Poliţiei Rutiere Dej, Florin Moldovan, a confirmat că nu există pericol de explozie, deoarece “motorina e un combustibil greu”.
UPDATE 17.00 După mai bine de trei ore şi jumătate de la accident, a ajuns şi macaraua.
Pompierii gherleni interzic arderea resturilor de vegetatie
Avand in vedere seceta prelungita si numeroasele incendii ce au loc in ultima perioada, Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta (SVSU) Gherla interzice folosirea de catre populatie a focului deschis necontrolat, arderea resturilor de vegetatie uscata, dar si aprinderea terenurilor agricole. Conform comunicatului semnat de Ovidiu Dragan, presedintele Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta, pentru toate situatiile de mai sus, locuitorii din Gherla sunt obligati sa sesizeze SVSU pentru a primi acordul acestora.
Maşină în flăcări la Dej
După-amiază cu ghinion pentru un tânăr din Dej. Şi-a lăsat maşina parcată lângă un supermarket, s-a dus la cumpărături, iar la întoarcere a găsit-o în flăcări.
Răzvan Căucean
La câteva minute dupa ora 15, sub capota maşinii sale, parcată lângă supermarketului Profi, s-a iscat un foc, cel mai probabil de la un scurtcircuit, care a cuprins în scurt timp toată partea din faţă a autovehiculului. Conform martorilor, un trecător a sunat la 112 pentru a cere ajutor.
Deşi nu a dorit să confirme, dar nici să infirme, proprietarul maşinii a lăsat să se înţeleagă că a folosit extinctorul maşinii pentru a domoli focul. “Nu e problema voastră ce am făcut eu, e treaba mea dacă am folosit sau nu extinctorul”, a spus acesta, extrem de iritat de prezenţa reporterului Adevărul. La incendiul izbucnit în parcarea supermarketului Profi, pompierii au fost solicitaţi să intervină în jurul orei 15:15 . Aceştia au reuşit să stingă flăcările în doar câteva minute. Doar intervenţia la timp a acestora, care îşi au detaşamentul la doar un minut distanţă de maşina avariată, a făcut ca flăcările să nu cuprindă şi celelalte maşini parcate în zonă.
Deşi exteriorul maşinii nu a fost afectat foarte tare, interiorul – unde se afla şi motorul înfierbântat de căldura puternică – a fost distrus, şi a existat riscul unei explozii. Conform spuselor soţiei şoferului, incendiul a fost declanşat de un scurtcircuit. “A fost un scurtcircuit, ce mare brânză?”, a spus cu lejeritate aceasta.
Scrie un comentariu


