Arhivă pentru tagul ‘IPJ Cluj’
Accident mortal la Dej. Un bărbat şi-a pierdut viaţa
Un accident mortal de circulaţie a avut loc în această dimineaţă, în jurul orelor 7, în Dej. Un bărbat de 25 de ani a decedat.
Se pare că bărbatul vroia să traverseze strada spre Gara CFR din Dej, prin loc nemarcat corespunzător, când a fost lovit în plin de un autoturism, care circula dinspre Dej înspre Gherla. Victima, în vârstă de 25 de ani, a fost transportată la Spitalul Municipal din Dej, însă medicii nu au reuşit să-i salveze viaţa.
“Dintr-un autoturism, care era parcat pe prima bandă de mers, au coborât două persoane. Una dintre ele a traversat strada neregulamentar şi a fost surprinsă de un autoturism condus de T. Lorand de 29 de ani, din Dej. Pietonul, Florin C., în vârstă de 25 de ani, care era din Baia Mare, a decedat”, a declarat pentru ziuadecj.ro, Anca Sidonia Purdea, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.
Copil de 4 ani, lovit de maşină în Gherla
În această după-amiază un băieţel în vârstă de patru ani din Gherla a fost lovit de o maşină, însă a scăpat teafăr.
Copilul traversa strada prin loc nepermis, când un şoferul unui autoturism marca Dacia Logan, care se îndrepta dinspre Cluj Napoca înspre Dej, l-a acroşat şi l-a trântit la pământ. O femeie a văzut incidentul şi a sunat imediat la 112. La faţa locului au ajuns poliţiştii, care au efectuat cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
“Accidentul a avut loc pe strada Mihai Viteazul. Un băieţel de patru ani a fost lovit de maşină în timp ce traversa strada neregulamentar prin loc nemarcat. Copilul a suferit răni uşoare. Şoferul autoturismului se numeşte Paul C. de 26 de ani, din Cluj-Napoca”, a declarat pentru ziuadecj.ro, Anca Sidonia Purdea, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.
Băieţelul de numai patru ani a fost transportat la Spitalul Municipal Gherla pentru a primi îngrijiri medicale.
EXCLUSIV. Crima din Năsal a fost rezolvată: a jefuit-o, iar după două săptămâni a omorât-o
Bănuielile familiei s-au adeverit: femeia de 68 de ani a fost jefuită şi omorâtă de acelaşi bărbat.
În 28 ianuarie, în localitatea clujeană Năsal, o femeie de 68 de ani a fost ucisă în bătaie. Atunci rudele femeii au spus că aceasta a fost jefuită în urmă cu două săptămâni (în jurul datei de 15 ianuarie), când i s-au furat aproximativ 900 de lei. Bătrânica a depus plângere la poliţie, iar familia credea că bărbatul a revenit să se răzbune şi a omorât-o. “În urmă cu două săptămâni, după ce a vândut două vaci şi nişte fân, a fost jefuită şi i s-au furat în jur de 9 milioane. Atunci nu a fost prins hoţul. Probabil a venit şi s-a răzbunat după ce ea l-a dat la poliţie”, a spus atunci o rudă a femeii.
Pe 6 februarie, IPJ Cluj anunţa că a fost arestat principalul suspect în persoana lui P.M., în vârstă de 23 de ani, din Ţaga. Bărbatul era cercetat penal pentru omor deosebit de grav, violare de domiciliu si tâlhărie.
În fine, misterul s-a lămurit. Bătrâna a fost jefuită de acelaşi bărbat, care a ucis-o două săptămâni mai târziu. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj au stabilit că în 15 ianuarie, prin escaladarea unui geam, bărbatul a pătruns în locuinţa bătrânicii de unde a sustras suma de 980 de lei.
IPJ Cluj a confirmat în această dimineaţă informaţia. “Este adevărat, este vorba despre acelaşi bărbat, P.M.G. de 23 de ani, din Ţaga”, a spus pentru ziuadecj.ro Anca Sidonia Purdea, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.
Tânărul este cercetat în stare de arest preventiv. Citeşte mai multe amănunte despre crima din Năsal.
Dej: I-a furat telefonul şi s-a făcut nevăzut. Poliţiştii au reconstituit azi fapta
Poliţiştii dejeni au reconstituit în această dimineaţă modul în care un tânăr a sustras un telefon mobil, în Dej, în data de 8 februarie.
Hoţul, care este din localitatea clujeană Căşeiu, şi-a ţintit victima pe strada Avram Iancu din Dej, imediat după ce aceasta ieşise de la şcoala. În timp ce tânăra de 9 ani vorbea la telefon, bărbatul i-a sustras telefonul de la ureche şi a fugit.
“După ce fetiţa a ieşit de la şcoala, pe strada Avram Iancu, un tânăr necunoscut i-a sustras telefonul de la ureche, în timp ce aceasta vorbea. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat pentru ziuadecj.ro Anca Sidonia Purdea, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.
Copil de 7 ani, lovit de maşină pe trecerea de pietoni, în Dej
Un băiat în vârstă de 7 ani a fost acroșat de o mașină pe trecerea de pietoni, astăzi, în jurul prânzului, pe strada Avram Iancu din Dej. Copilul a fost transportat la Spitalul Municipal din Dej.
Copilul a traversat strada în fugă, când a fost lovit ușor de un autoturism Peugeot. Băiatul a fost transportat la Spitalul Municipal din Dej pentru a primi îngrijri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.
UPDATE ora 14.34: “În momentul de faţă se fac cercetări. Băiatul a fost lovit cu partea laterală a maşinii. El a traversat în fugă. Şoferul maşinii este cercetat pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Anca Sidonia Purdea, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.
A fost identificat principalul suspect în cazul crimei din Năsal
În 28 ianuarie, o femeie de 68 de ani din localitatea clujeană Năsal a fost ucisă în bătaie, fiind găsită a doua zi de o rudă. IPJ Cluj anunţă că a fost arestat principalul suspect în persoana lui Paul M., în vârstă de 23 de ani din Ţaga.
Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor deosebit de grav, violare de domiciliu şi tentativă de tâlhărie.
Tribunalul Cluj a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru 29 de zile, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Cluj.
O femeie de 68 de ani din comuna clujeană Ţaga a fost ucisă în bătaie
Femeia a fost găsită dezbrăcată complet, nefiind exclusă varianta ca această să fi fost violată.
O femeie de 68 de ani din Năsal, comuna Ţaga, a fost ucisă în bătaie vineri, trupul ei fiind găsit sâmbătă dimineaţa de o rudă, în casa în care aceasta locuia singură.
“Mi-au zis repede să vin că au găsit-o moartă. Ea locuia singură după ce soţul ei a murit în urmă cu 4-5 luni de zile. A fost o femeie harnică”, a spus sora femeii decedate.
Victima fusese jefuită în urmă cu două săptămâni, iar familia îl acuză de crimă pe bărbatul împotriva căruia femeia a depus plângere. Motivul crimei ar fi răzbunarea, spun rudele acesteia.
“În urmă cu două săptămâni, după ce a vândut două vaci şi nişte fân, a fost jefuită şi i s-au furat în jur de 9 milioane. Atunci nu a fost prins hoţul. Probabil a venit şi s-a răzbunat după ce ea l-a dat la poliţie”, a spus o altă rudă a femeii.
Cadavrul a fost dus la IML Cluj. “Momentan autorul faptei nu a fost prins. În continuare se efectuează cercetări”, a declarat, pentru ziuadecj.ro, Sidonia Anca Purdea, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.
Femeia a fost găsită dezbrăcată complet, nefiind exclusă varianta ca această să fi fost violată.
După primele cercetări, uşa a fost forţată şi peste tot în casă s-au găsit pete de sânge. Procuratura şi criminaliştii au fost la faţa locului şi au recoltat probe în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs crima.
Înmormântarea va avea loc mâine.
“Ancheta este în curs. Nu am autorizaţie să vă dau mai multe detalii despre acest caz în momentul de faţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, Luminiţa Boca.
Mecea, poliţistul-erou: Am fost avansat, însă am rămas acelaşi om
Marius Mecea, poliţistul-erou din Dej, a fost vizitat de tânăra pe care a salvat-o de la înec.
Cu ocazia bilanţului de activitate desfăşurat la sediul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Cluj, poliţistul-erou Marius Mecea, aşa cum a fost numit de presă, a fost recompensat de superiorii săi cu avansarea la ultimul grad pe care îl poate primi un agent.
“Este adevărat, am fost avansat în funcţia de agent şef principal, practic ultimul grad pe care îl poate primi un agent. Normal că mă bucur pentru că s-a apreciat ceea ce am făcut, deşi eu am rămas acelaşi om şi nu s-a schimbat nimic”, a declarat, în exclusivitate pentru ziuadecj.ro, Marius Mecea.
În cadrul festivităţii, poliţistul-erou Mecea a primit şi o placă comemorativă în semn de preţuire şi onoare pentru spiritul şi curajul dovedit în data de 1 ianuarie în salvarea unei vieţi. “Este un premiu care de obicei se primeşte spre finalul carierei; eu l-am primit acum şi nu pot să fiu decât foarte mândru”, a mai adăugat acesta.
Întrebat dacă a mai păstrat legătura cu tânăra care a vrut să se sinucidă, Mecea a declarat că a fost vizitat de fată, împreună cu familia acesteia. “Am mai discutat cu ea, mai mult decât atât, a venit la mine acasă, împreună cu părinţii ei şi mi-au mulţumit pentru ceea ce am făcut”, a recunoascut agentul şef principal al Poliţiei Dej.
La începutul acestui an, Mecea a fost invitat la primăria oraşului Dej, unde a fost premiat de primarul Costan Morar cu o diplomă de recunoştinţă, dar şi cu suma de 2.000 de lei.
Marius Mecea a devenit eroul oraşului Dej după ce în noaptea de Revelion s-a aruncat în apele râului Someş pentru a salva o tânără, care a încercat să se sinucidă. Acesta i-a acordat primul-ajutor şi a rămas alături de ea până la sosirea ajutoarelor.
Tu cui dai accept?
In perioada octombrie-noiembrie, la nivelul judetului Cluj, politistii au desfasurat activitati in cadrul campaniei “Tu cui dai accept”?. Aflata la cea de-a doua etapa, campania face parte dintr-un proiect initiat de Politia Romana in parteneriat cu Politia Norvegiana si finantat prin Mecanismul Economic European – Dezvoltarea capacitatii de prevenire si investigare a cazurilor de pornografie infantila pe internet in Romania.
Scopul campaniei este de a creste gradul de informare a unor grupuri tinta (copii, parinti, profesori) cu privire la riscurile ce pot aparea pe internet si modalitatile de prevenire a acestora.
In Romania, conform Institutului de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, peste 70% dintre elevii de gimnaziu acceseaza internetul cel putin o data pe zi, iar 86% dintre elevii care acceseaza internetul frecventeaza site-uri de socializare. De asemenea, 70% dintre elevii de gimnaziu au intalnit intamplator pe internet mesaje indecente sau pornografice, iar 25% dintre elevii de gimnaziu au oferit pe internet informatii personale despre ei si familiile lor, inclusiv fotografii.
Actiunile de informare s-au desfasurat in peste 30 de unitati de invatamant din judet, se arata intr-un comunicat al IPJ Cluj. Politia Romana, impreuna cu FOCUS Romania, a implementat un hotline, sub forma unui punct de contact pentru raportarea activitatilor ilegale si periculoase pentru copii, respectiv www.safernet.ro.
Scrie un comentariu